1. Istoria chihlimbarului

Cu siguranță mulți dintre dumneavoastră ați auzit diverse povești despre chihlimbar sau probabil ați și purtat deja o bijuterie sau ați avut în preajmă un obiect care să conțină chihlimbar.

Informațiile pe care le avem astăzi despre chihlimbar au fost analizate și dezbătute de experți și oameni de știință de-a lungul istoriei. Există numeroase ipoteze cu privire la apariția ambrei galbene, unele dovedite științific, altele bazate pe imaginația colectivă. Ce știm cu siguranță despre chihlimbar este faptul că s-a format prin fosilizarea rășinii coniferelor și este considerată o piatră semiprețioasă naturală, organică.

În general, pietrele de chihlimbar au în compoziția lor și plante sau insecte care au fost conservate în substanța secretată de conifiere cu milioane de ani în urmă. Acest lucru a stârnit și curiozitatea specialiștilor, determinându-i să analizeze mai îndeaproape conservarea diverselor vietăți în rășină. Potrivit unui studiu realizat în anul 2014 de entomologul Conrad Labandeira, substanța secretată de plantele conifere este foarte lipicioasă, iar organismele cele mai predispuse la conservare în rășină sunt microorganismele, plantele, artropodele sau chiar vertebratele mici. Există specii de păianjeni care își țes pânzele pe copaci, iar prada lor, micile vietăți, ajunge să fie incorporată în rășina copacilor, care se transformă, cu timpul, în chihlimbar. De asemenea, micile vietăți zburătoare sau plantele aduse de vânt sunt predispune și ele la a fi prinse și conservate în capcana cu rășină.

Pietrele de chihlimbar sunt folosite încă din antichitate pentru fabricarea bijuteriilor, talismanelor, obiectelor decorative și de cult. Datorită nuanțelor vibrante, dar și a beneficiilor pe care se presupune că le are asupra sănătății mentale și fizice, chihlimbarul reușește să rămână o piatră semiprețioasă apreciată și în prezent.

Chiar dacă este o piatră organică semiprețioasă, chihlimbarul nu are proprietăți minerale native, precum diamantul. Spre deosebire de chihlimbar, diamantul este o piatră prețioasă mult mai dură. Pe de altă parte, chihlimbarul este o piatră destul de fragilă, cu o duritate mică, fiind foarte ușor de sculptat în varii forme.

Mai mult decât atât, ambra poate fi solubilă în alcool, lucru pe care oamenii din antichitate l-au descoperit în încercarea de a crea o băutură pentru a combate diferite afecțiuni. Băutura miraculoasă conținea, în principal, pudră de chihlimbar și alcool. De asemenea, pentru purificarea corpului sau tratarea unor afecțiuni, aceștia amestecau ulei și miere cu praf de chihlimbar.

În prezent, chihlimbarul poate fi găsit în întreaga lume, iar în ceea ce privește țara noastră, o sursă de chihlimbar se află în comuna Colți din județul Buzău. Atunci când a fost descoperită ambra în acest loc, sătenii credeau că este tămâie, însă, după lungi cercetări, mineralogul Gheorghe Munteanu Murgoci a descoperit în anul 1902 că este, de fapt, chihlimbar pur.

În urmă cu mii de ani, atunci când știința și tehnologia nu erau la fel de dezvoltate precum sunt în societățile moderne, iar informațiile despre chihlimbar erau foarte puține, oamenii au încercat să își explice originea chihlimbarului prin crearea unor mituri și legende.